Viaţa e o piesă de teatru...

Viaţa e o piesă de teatru...

Ea se derulează scenă după scenă, act după act. Iar noi căutăm mereu aplauzele celor din jur pentru performanţa noastră. Sau măcar satisfacţia că am făcut tot ce am putut ca să jucăm bine.

Jucăm mereu câte un rol... Cu fiecare persoană cu care interacţionăm. Suntem toţi nişte actori care încearcă să îşi ascundă slăbiciunile pentru a nu părea vulnerabili. Să părem altfel decât suntem de fapt ca să fim acceptaţi... iubiţi... apreciaţi... promovaţi. Pentru că dacă eşti sincer şi eşti tu însuţi, ai impresia că o să se găsească cineva care să te judece pentru asta - să te facă să te simţi inferior, naiv, fraier pentru că eşti aşa...

La un moment dat ajungi să te pierzi în atâtea roluri. Sau, mai grav, ajungi să îţi iei rolul în serios şi să nu iei în calcul faptul că tu nu eşti nici atât de grozav, nici atât de fericit sau de nepăsător pe cât ai vrea să pari. Tu eşti tu... şi e bine în primul rând să te cunoşti pe tine însuţi... şi să îţi asumi rolurile pe care le joci în viaţă conştient, să fii capabil să ieşi din ele atunci când e necesar să faci asta.

Sau ai putea prea bine să fii tu însuţi până la capăt. Fără roluri jucate... fără regrete. Este oare chiar atât de dificil?

Stuck in a moment... or adapting and embracing change?

În călătoria noastră apar obstacole uneori greu de depăşit... sau bagaje pe care le cărăm cu noi deşi au devenit prea grele şi ne trag înapoi... Rămânem blocaţi: în carieră, în dragoste, în percepţia pe care o avem despre noi, despre cei din jur, despre viitor. Întâlnim oameni şi situaţii care nu sunt rele, dar sunt total nepotrivite pentru noi. Ce facem ca să trecem mai departe?

Problema este că de multe ori nu vrem să trecem mai departe. Ne încăpăţânăm să privim şi să interpretăm greşit lucrurile, să spunem că noi nu merităm asta şi că poate lucrurile ar fi fost altfel dacă... şi dacă... şi dacă... Ne obişnuim cu blocajele "rele" la fel de uşor cum ne obişnuim cu cele "bune" - până la urmă pare mai simplu uneori să nu faci nimic decât să faci ceva şi să rişti un eşec. Dacă lucrurile durează mai mult timp, bagajul prea greu începe, treptat, să ne schimbe.

Până la urmă trebuie însă să acceptăm schimbarea pentru a putea trece mai departe, să ne adaptăm. Pentru a ajunge la dezvoltare personală, ne trebuie acea voinţă de a ieşi din tipare... din blocaje. Nu vom rămâne nici cu aceeaşi oameni în jurul nostru toată viaţa, nici angajaţi în aceeaşi firmă, nu vom locui în acelaşi apartament, în acelaşi oraş sau în aceeaşi ţară. Lucrurile care ni se întâmplă ne pot schimba mult percepţia pe care o avem, persoanele pe care le întâlnim contribuie la formarea personalităţii noastre. Din toate avem însă enorm de învăţat - despre noi, despre cum sunt cei din jurul nostru, despre ce ar trebui să facem ca să ne fie mai bine pe viitor în situaţii similare.

"If it's good, it's wonderful... If it's bad, it's experience".

Trecutul trebuie privit cu îngăduinţă.. şi chiar cu recunoştinţă acolo unde este cazul. Iar când obstacolul de care nu puteai trece este în spatele tău, abia atunci poţi spune că ai învăţat ceva... şi că eşti recunoscător că ţi-a ieşit în cale...